Urgenţa medicală la copil – cum o identificăm, când sunăm la 112, când mergem la camera de gardă

curs prim ajutor pediatric mensave

Adesea, camerele de gardă de la secția de pediatrie sunt pline cu copii. Statisticile şi experienţa proprie arată că doar un mic procent dintre aceștia prezintă afecţiuni severe, cea mai mare parte putând fi evaluaţi şi trataţi de către medicul de familie sau de către un pediatru.

Cum ne dăm seama dacă un copil are nevoie imediată de ajutor medical și cum decidem dacă putem aştepta programarea la medic? Unul din instrumentele pe care le putem folosi este Triunghiul de evaluare pediatrică (PAT- pediatric assessment triangle). Acesta generează o evaluare globală şi rapidă a copilului și nu necesită echipament, ne ajutăm doar de ce vedem şi auzim. Are 3 laturi pentru că suntem interesaţi să observăm: A- aspectul general, B- respiraţia şi C- culoarea pielii copilului.

A (aspectul general) – Care este aspectul şi starea generală a copilului?

  • Se mişcă?
  • Poate să meargă sau să stea în şezut? (în funcţie de vârsta şi dezvoltarea lui)
  • Este treaz, mă urmăreşte cu privirea?
  • Este interesat de jucării, interacţionează cu persoanele de lângă el?
  • Poate fi consolat de familie sau plânge încontinuu?
  • Are un plâns viguros sau slab, abia se aude?

B (breathing- respiraţie) – Cum respiră?

  • Are voce, este răguşit, se aud sunete anormale când respiră: stridor (sunet aspru, zgomotos, audibil când inspiră), wheezing (şuierat audibil când expiră)?
  • Are efort respirator cu bătăi de aripioare nazale (nări care se dilată şi se micşorează alternativ), balans toracoabdominal (când inspiră se ridică burta iar când expiră se ridică toracele), retracţii costale, respiră foarte repede?
  • Respiraţia este neregulată?

C (circulation- circulaţie) – Care este culoarea pielii?

  • Este palid?
  • Este marmorat (mottled skin)?
  • Este cianotic? (mov – la nivelul buzelor, extremităţilor, sau tot corpul)

După ce am evaluat rapid toate cele 3 laturi putem trage următoarele concluzii:

  • toate laturile triunghiului sunt normale: A (copil cu stare generală bună se joacă, este vioi, cu tonus bun, chiar dacă are febră/ a avut o vărsătură sau un scaun modificat), B (respiră normal, fără efort respirator, chiar dacă tuşeşte uşor sau are nasul înfundat), C (normal colorat) ÎN ACEST MOMENT nu necesită prezentarea de urgenţă la medic.
  • o latură a triunghiului este modificată: A (dacă este modificată starea copilului ne gândim la o afecţiune a sistemului nervos central sau metabolică); B (dacă este modificată respiraţia ne gândim la o afecţiune respiratorie), C (dacă este modificată culoarea pielii ne gândim la şoc – este vorba de organism care intră în şoc, nu de unul psihologic). În acest caz copilul trebuie să fie văzut de un medic cât mai repede.
  • 2 sau 3 laturi ale triunghiului sunt modificate. Sunt urgenţe medicale sau situaţii ameninţătoare de viaţă în care orice părinte, bunic, bonă, profesor trebuie să ştie să acţioneze rapid şi putem observa: copilul este inconştient; nu respire; s-a înecat cu mâncare şi este cianotic (mov); are o hemoragie masivă şi este palid etc. În aceste situaţii este necesar să chemaţi ajutor medical de urgenţă IMEDIAT (sunaţi la 112).

Triunghiul de evaluare pediatrică a fost creat pentru triaj atât în prespital, cât și în spital, dar poate fi folosit şi de părinţi cu menţiunea că unei persoane neexperimentate îi pot scăpa din vedere anumite aspecte. De aceea mergem la medic când copilul nu se simte bine.

Manevrele care trebuie efectuate urgent se învaţă la un curs de prim ajutor. Dacă nu ştii ce să faci în aceste situaţii, înscrie-te la un curs aici.

Cum arată:

Wheezing – https://www.youtube.com/watch?v=oOrty5PfhTY&ab_channel=RSVPatientNetwork

Stridor-  https://www.youtube.com/watch?v=oeoAze-CHng&ab_channel=RomaineF.Johnson%2CMDMPH

Bătăi de aripioare nazale: https://www.youtube.com/watch?v=LJVfErMKRi8&ab_channel=LarryB.Mellick%2CMD

Balans toraco abdominal- https://www.youtube.com/shorts/21lS22VHRZ4

 

Bibliografie:

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4318552/#:~:text=Introduction,into%20the%20pediatric%20resuscitation%20curriculum.
  2. Paediatric Basic Life Support ERC 2021
  3. Redactat de Dr. Cristina Popescu (Formator MENSAVE).

Participa aici la un Curs de Prim Ajutor cu MENSAVE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian